Anul 2018 a fost pentru noi un an în care am început să ne implicăm activ în educarea comunității brașovene, privind protejarea mediului înconjurător și reciclarea.
Ateliere și prezentări în școli cu tematica ‘Reciclarea și Colectarea Selectivă’
Considerăm că este important să începem această aceste acțiuni de educare a comunității, cu copiii. Este vital ca aceștia să deprindă de mici gestul de a avea grijă de mediul în care trăiesc, de a colecta selectiv deșeurile și de a nu a le arunca la întâmplare.
În acest sens , în parteneriat cu Asociația Tot Mai Verde din Brașov, în luna aprilie, în 24 și 25 aprilie, am deschis seria atelierelor și prezentărilor cu tematica Reciclarea și Colectarea Selectivă, în rândul școlilor și liceelor din Codlea dar și din Brașov.
Aceste prime prezentări s-au ținut la Liceul Teoretic ”Ioan Pascu” Codlea, Liceul de Chimie și la Școala Gimnazială Nr. 3, toate instituțiile fiind din Codlea. Elevii au fost interesați și chiar proactivi, punând întrebări și chiar făcând observații pertinente legate de această temă.
În luna mai am ținut două ateliere și la cei mici de la Școala Liberă Waldorf Sofia din Brașov. Câteva poze de la atelierele noastre le regăsiti e pagina noastră de facebook sau pe pagina fimei de colectare parteneră:
https://www.facebook.com/totmaiverde/posts/1630242320427171,
https://www.facebook.com/kroganreciclare/posts/1827536363964678.
Elevii participanți la aceste ateliere au fost deosebit de deschiși pentru a afla lucruri interesante și utile. Majoritatea ne-au suprins prin întrebările lor pertinente și ne-au făcut să simțim că mai sunt șanse pentru mediul în care trăim.
Elevii participanți la aceste ateliere au fost deosebit de deschiși pentru a afla lucruri interesante și utile. Majoritatea ne-au suprins prin întrebările lor pertinente și ne-au făcut să simțim că mai sunt șanse pentru mediul în care trăim.